Am inceput anul cu plimbari si o raceala groaznica. Dar e ok, ma tratez cu antibiotice si Radiohead. Camera e plina de bomboane cu propolis, foi imprastiate peste tot, laptopul meu burdusit cu pdf-uri, suc de portocale si notite ptr licenta + semne bune de optimism 
Mi-aș dori să existe un Crăciun abstract, fără bătrânul roșu și grăsan, urși polari, luminițe colorate și toată recuzita. Să poți să sărbătorești recunoștința/ bucuria/ apropierea etc prin lucrurile pe care le faci/ cumperi/ împarți/ personalizezi. Un fel de Crăciun cu o mie de definiții. Un Crăciun interpretat de fiecare prin propriile dioptrii. Așa nu ar mai exista epuizare vizuală și toată isteria asta topită în moși de toate formele și culorile care populează rafturile raturile rafturile rile rile rile
Daca dupa ce am vazut Colivia, filmul scurt al lui Adrian Sitaru, toata sala era cu gura deschisa sau cu zambetul acela de apreciere, aplaudand puternic, Din dragoste cu cele mai bune intentii starneste de departe aceleasi reactii.
Avem un mix de ingrediente, care in loc sa se amestece, se taie ca maioneza. Subiectul e cliseu cliseu. Cu totii stim cu sta treaba cu spitalele/ recomandarile/zvonurile/ si toata incurcatura prin care treci cand cineva apropiat e in spital. Apoi, e prea lung si plictisitor. Desi te tine in tensiune (recunosc, am stat cu sufletul la gura sa vad daca nu cumva Ceva Grav se intampla), dar nu. Iar finalul e tras de par.
Pana la urma, toata compozitia se pleosteste si se arde pe margini. Nu e suficient ca avem o buna cunoastere psihologica a personajelor, si mai ales a romanilor, ca personajul principal joaca excelent, si ca exista umor de calitate. Daca s-a gresit mixul, s-a gresit. Si dintr-o turta n-ai cum sa mai faci un deliciu. Poti, cel mult, sa speri ca la urmatorul film romanesc o sa fie mai bine.
Eu am o relatie speciala cu Bjork. Am cunoscut-o in adolescenta, pe vremea cand ascultam foarte mult grunge si rock, si albumele ei erau asa, my soothing music, care ma faceau sa vibrez cu aceeasi intensitate cu care ascultam chitari si tobe nervoase. Am scris pe muzica ei, m-am trezit dimineti la rand ascultand pe repeat Vespertine, am inganat Joga de fercire si tot asa.
Cand am aflat ca va lansa Biophilia, ma asteptam la o explozie de muzica diferita, revolutionara. Asa cum e Bjork. Si desi am ascultat Crystalline si Cosmogony, pentru ca nu m-am putut abtine, am rezistat pana a fost lansat albumul. Sa-l parcurg cap-coada. Sa-l bibliesc pe toate partile. Frematam. Si nu a fost asa cum imi imaginam. Imi place, dar nu e ceva nou, asa cum probabil multi asteptau. Imi plac Cosmogony si Mutual Core la nebunie, pentru ca seamana cu melodiile din Vespertine, dar astea-s influente vechi. Iar Crystalline mi se pare cea mai reusita in acest sens, dar rupe cumva ritmul albumului. De fapt tocmai asta ii lipseste, nucleul. E cand calda, luminoasa, cand agitatata, putin mai electronica, mai new trend.
Conceptul, caci e vorba despre legatura omului cu natura, ceea ce inseamna de fapt biophilia, nu e nou. Aduce putin cu conceptul space rockului. Adica in bucutaria muzicii tale adaugi elemente futuristice, sf, legate de cosmos, tehnologie si alte asemenea. Evident, la Bjork atmosfera e intima si influentele le pliaza pe propriul stil caracteristic, dar nimic revolutionar.
Iar videoclipurile, ei bine, da, sunt la fel de faine cum erau pe vremuri, sau mai bine zis, cum au fost intodeauna. Sigur ca asta nu inseamna ca nu ramane mereu la favorites, sau ca Biophilia nu isi merita pe deplin locul in playlist.
A fost fain. Ma asteptam la ceva mai mult continut publicitar, dar numai BBDO a avut o bila alba la categoria asta, organizand o galerie de printuri si reclame marca BBDO. In rest, atmosfera lejera, multa agitatie, prajituri, bere, concerte in ploaie si frig.
La Grey a fost cam oficios, si conceptul de la care au pornit cam outdated, iar concertul era fain, insa afara era frig de iti inghetau oasele. In schimb, toata aprecierea pentru ciocolata divina si pentru oamenii faini de acolo.
Pot sa spun ca mi-a placut si la Cohn & Jasen, unde am stat cel mai mult. Ne-am facut tricouri personalizate, am avut un DJ cam dezorientat si cam imprastiat, dar s-a compensat prin vizualuri excelente si daca am fi venit mai din timp am fi prins si tablouri.
A fost o seara reusita, ce mai!
Primăvara ’98
Am vărsat de vânt. N-am voie să ies din casă. Acum ştiu foarte bine. Sunt câteva lucruri de care nu am voie să mă ating: cutia de şah din Cehia, geanta diplomat a tatei , aragazul.
Stau în sufragerie pentru că îmi place covorul. Are model cu omuleţi roşii care dorm în romburi. Mă pun şi eu lângă ei şi îmi imaginez că mă învelesc.
Ileana, doamna cu bioenergie, ne-a spus că în partea aia a covorului e multă energie negativă. Ocolesc pentru că e chiar în drumul spre balcon. Când uit să fac asta mă aşezrepede repede pe canapea să văd dacă încep să mă doară picioarele. Nu am spus asta nimănui.
Şi fac şi un lucru interzis. Şi mama nu ştie. Umblu cu espadrilele roşii prin casă. Dansez în ele. Mama sigur se va supăra pentru că sunt espardilele mele „de bune”.
Vara ’98
pe drumul spre mare
în aro lui Nicu
cântăm
pomul copt şi omul bun
Mama e veselă într-o rochie cu flori
-
oprim la restaurant toată lumea râde
că am cerut un martini
sună ca un nume din desene
nu înţeleg
_
ya ye coco jambo ya yeeeee
şi tricoul meu cu franjuri pe ritmul
discotecii
până la epuizare
de pe scaun îi văd
pe Mama şi pe Tata îmbăţişaţi
ultima imagine înainte de somn
Toamna ’98
ţintar* până în ultima zi de vacanţă la ţară
boabe miiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiici
de fasole şi de porumb
au picat
pe nisip au crescut mari
trei porumbi
de la ploaia multă
Mamaie zice că-i culegem mai încolo
eu îi zic lui Tata să le facă poză
dar a uitat aparatul
Iarna ’98
degetele stafidă în cadă
râd
apa curge multă în jur
ţinutul meu de spumă
lasă-te cu capul la fund
lasă-te cu capul la fund
piciorul pe gresia rece
langă aragaz cu plapuma pe mine
râd
Țintarul *(cunoscut și sub numele de moară) este un joc de strategie. Tabla de joc are desenate trei pătrate concentrice și conectate la mijlocul laturilor. Colțurile dreptunghiurilor și mijloacele laturilor sînt marcate cu puncte care arată cele 24 de poziții în care se pot plasa cele 18 piese, cîte nouă de fiecare jucător. În România există o tradiție lungă a acestui joc. Ca piese se folosesc adesea bobi de fasole și porumb.
BTW nu-l recomand nimanui daca cititul e ocupatia lui din timpii morti ai zilei: in metrou, in sala de asteptare etc, atunci nu, nu o sa functioneze.
De ce imi place Michel Houellebecq?
Pentru ca e de departe unul dintre cei mai inteligenti sciitori pe care i-am citit, si aici nu ma refer la faptul ca e un autor “ greu”, ci pur si simplu unul cu viziune.
E un narator excelent, scrie limpede, gliseaza de la un cadrul la altul, de la un personaj la altul pe nesimtite.
E filosofic, dar nu in sensul clasic, ci prin personajele sale foarte critice.
Mi-a destabilizat unele convingeri/ pareri sau cel putin m-a facut sa arunc o privire mentala fresh asupra lor, prin brutalitatea si siguranta cu care emite ideile.
Pot observa o crestere clara a lui ca autor, de la prima la ultima carte, lucru pe care-l sesizez rar, chiar si la autori faimosi. Cine va citit Extinderea domeniului luptei si apoi Posibilitatea unei insule va spune uau!
E proaspat, si aici ma refer la perspectiva lui asupra sexualitatii/ viitorului/ omului.
Mentionez ca e un autor depresiv, dar cartile bune sunt acelea care te ajuta sa te dezasamblezi, deci merita efortul.
