Daca dupa ce am vazut Colivia, filmul scurt al lui Adrian Sitaru, toata sala era cu gura deschisa sau cu zambetul acela de apreciere, aplaudand puternic, Din dragoste cu cele mai bune intentii starneste de departe aceleasi reactii.
Avem un mix de ingrediente, care in loc sa se amestece, se taie ca maioneza. Subiectul e cliseu cliseu. Cu totii stim cu sta treaba cu spitalele/ recomandarile/zvonurile/ si toata incurcatura prin care treci cand cineva apropiat e in spital. Apoi, e prea lung si plictisitor. Desi te tine in tensiune (recunosc, am stat cu sufletul la gura sa vad daca nu cumva Ceva Grav se intampla), dar nu. Iar finalul e tras de par.
Pana la urma, toata compozitia se pleosteste si se arde pe margini. Nu e suficient ca avem o buna cunoastere psihologica a personajelor, si mai ales a romanilor, ca personajul principal joaca excelent, si ca exista umor de calitate. Daca s-a gresit mixul, s-a gresit. Si dintr-o turta n-ai cum sa mai faci un deliciu. Poti, cel mult, sa speri ca la urmatorul film romanesc o sa fie mai bine.
